Probabil m-am nascut trista sau mai bine zis cu siguranta. Asa am fost tot timpul. Singura, eu cu mine si in globul meu de cristal. Retrasa si cuminte ori prea debila. Imi place sa fiu singura, ador sa fiu singura, imi place sa fiu trista, sa ascult povesti triste, sa vad si sa spun povesti triste, ma linistesc pentru ca sunt adevarate si te sesibilizeaza. Accept tristetea si nu mi-e frica de ea. Iubesc pianul si viorile pentru ca pot canta si pot fi cele mai triste din lume. Sunt fericita cand ascult muzica trista, dansez pe muzica trista, citesc si scriu pe muzica trista, ma inspira si ma face sa fiu extrem de realista. Ma relaxeaza pana la lacrimi tot ce este trist, dar imi place maxim. In lumea mea trista nu incape nimeni si nimic. Totul in jurul meu e mut si cu un handicap nedefinit, fara o denumire inca cunoscuta. Totul stagneaza. Ma prefac si functioneaza perfect. Mimez fericirea. Ma uit in gol si-mi place de mor insa nu sunt nebuna. Imi doresc sa pot sparge cutia de sticla dar e imposibil, in ea traiesc, in ea imi dau sufletul pentru altii, in ea îi ajut pe altii fara ca ei sa stie. E placerea vietii mele de ai ajuta si ai face pe ceilalti fericiti. Nu sunt vreo sfanta si nici vreo maicuta in devenire. Sunt o fata obisnuita ce accepta lucrurile asa cum vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu