Pe muzica lui MOZART, ma imaginez sarind pe pieptul si pantecele dusmanilor mei auzind cum le trosnesc si li se rup oasele, cum li se perforeaza intestinele, cum le tasneste sangele pana in tavan, cum mananca galeti de fecale, cum îi bat cu bâte si răngi de fier la pielea goala, cum am sa-i ard cu tigara, cum îi oblig sa doarma pe spate nemiscati pe ciment, sa-i torturez fara sa ma doara uitandu-ma la ei, ba mai mult sa-mi placa la nebunie. Sa-i pun sa-si imagineze cele mai neomenesti lucruri si sa-i fac sa creada ceva ce nu au facut, adica sa se sinucida moral. Sa isi doreasca sa se sinucida si evident sa nu aiba cum pentru ca nu o sa aiba cu ce in temnitele lor la izolare, doar sa-si zdrobeasca singuri capul de perete iar eu vazand sa-i bat pana isi vor scuipa plamanii. Sa zbiere si sa racneasca si sa nu-i auda nimeni. Sa le zbrobesc dintii si sa le scot unghiile de la picioare cu clestele. Sa le tai pleoapele cu lama. Sa fac din ei niste epave. Tortura este cheia reusitei. Ţurcanu ramane un genial. Stiu, sunt tampită, dar unii chiar merită. 
Un dusman obez, din cauza torturii mele ajuns distrofic si-i atarnau mai multe randuri de piei. Eu il obligam sa se dezbrace si-l intrebam.
Eu: Spune mă dusmane, din ce-ai facut tu burtile alea care atarna ?
(Obligandu-l sa spuna de zece, douazeci, treizeci de ori, ca un automat)
EL: Aceste burti care atarna le-am facut din sudoarea si sangele poporului.
OARE SUNT EMO ??? : )))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu