Sinucideţi personalitatea !

Pe muzica lui MOZART, ma imaginez sarind pe pieptul si pantecele dusmanilor mei auzind cum le trosnesc si li se rup oasele, cum li se perforeaza intestinele, cum le tasneste sangele pana in tavan, cum mananca galeti de fecale, cum îi bat cu bâte si răngi de fier la pielea goala, cum am sa-i ard cu tigara, cum îi oblig sa doarma pe spate nemiscati pe ciment, sa-i torturez fara sa ma doara uitandu-ma la ei, ba mai mult sa-mi placa la nebunie. Sa-i pun sa-si imagineze cele mai neomenesti lucruri si sa-i fac sa creada ceva ce nu au facut, adica sa se sinucida moral. Sa isi doreasca sa se sinucida si evident sa nu aiba cum pentru ca nu o sa aiba cu ce in temnitele lor la izolare, doar sa-si zdrobeasca singuri capul de perete iar eu vazand sa-i bat pana isi vor scuipa plamanii. Sa zbiere si sa racneasca si sa nu-i auda nimeni. Sa le zbrobesc dintii si sa le scot unghiile de la picioare cu clestele. Sa le tai pleoapele cu lama. Sa fac din ei niste epave. Tortura este cheia reusitei. Ţurcanu ramane un genial. Stiu, sunt tampită, dar unii chiar merită. 

Un dusman obez, din cauza torturii mele ajuns distrofic si-i atarnau mai multe randuri de piei. Eu il obligam sa se dezbrace si-l intrebam.
Eu: Spune mă dusmane, din ce-ai facut tu burtile alea care atarna ?
(Obligandu-l sa spuna de zece, douazeci, treizeci de ori, ca un automat)
EL: Aceste burti care atarna le-am facut din sudoarea si sangele poporului.

                 OARE SUNT EMO ??? : )))

Animalul mă-tii !

Auzim des  " instictul animalic il are fiecare în el " dar pe dracu NOI SUNTEM NISTE ANIMALE si nu ca cel rău isi baga coada, SATANA isi baga mâinile amandoua!

As fi ipocrita sa nu zic ca am ramas fascinata de tehnicile de tortura din timpul "reeducarii" o treaba teribila in Romania pe vremea comunismului. De fapt chiar sunt ipocrita pentru ca imi plac. Uneori chiar am si zambit pentru ca erau si dure si comice in acelasi timp. Daca m-ar auzi vreun eliberat al reeducarii m-ar impusca in cap, pentru ca pur si simplu nu e de ras, sunt facute sa te scoata din minti, sa te tortureze psihic si fizic. (Cititi Virgil Ierunca si mai ales Dumitru Bacu, Valeriu Gafencu). Cu siguranta condamnatii si-ar fi dorit sau mai bine se visau in lagare, la Auschwitz, in Siberia unde vreti voi...eu una mi-as fi dorit sa nu ma fi nascut, decat sa fi ajuns in acele inchisori de la PITESTI sau GHERLA, JILAVA, exact din Romania noastra. Nu vreau sa fac un rezumat a ceea ce a fost atunci. Cititi.

Sa revenim. Cum spuneam mai sus ... animalul din mine a ramas fascinat de tehnicile lui Ţurcanu un blestemat si o sosie a satanei, NU ca ar fi insasi satana in carne si oase, ba mai mult pana si satana s-ar fi temut de el.

Mi-as dori sa existe pastrate acele cateva sute adik vreo doua mii de pagini scrise de acest Ţurcanu Eugen sa fi ramas undeva in arhiva dar cu siguranta au fost distruse dupa proces.

Aceste tehnici erau cum nici Hitler nu a putut gandi atat de departe...s-ar fi dus singuri saracii la camerele de gazare daca ar fi existat, s-ar fi batut intre ei care sa ajunga primul la ingropat de viu. Ar fi fantastic sa poti patrunde in mintea acestui geniu citindu-i tehnicile inventate de el impotriva dezumanizarii pe care le-a cunoscut epoca noastra, sa-i descoperi mintea diabolica si relaxata in acelasi timp. În animalul mă-tii de Ţurcanu. O satană pe pamant. Piei satana. Si-a pierit.

Fenomenul Pitesti - Reeducarea prin tortura

"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghiţituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, şi se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ţi faţa cu arpacaşul fierbinte şi mozolindu-te; ţi se adăugau cantităţi exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ţi se dădea apă, apoi îţi dădeau apă cu foarte multă sare în ea."

Trist ! Tristete ! Tristetea !

Probabil m-am nascut trista sau mai bine zis cu siguranta. Asa am fost tot timpul. Singura, eu cu mine si in globul meu de cristal. Retrasa si cuminte ori prea debila. Imi place sa fiu singura, ador sa fiu  singura, imi place sa fiu trista, sa ascult povesti triste, sa vad si sa spun povesti triste, ma linistesc pentru ca sunt adevarate si te sesibilizeaza. Accept tristetea si nu mi-e frica de ea. Iubesc pianul si viorile pentru ca pot canta si pot fi cele mai triste din lume. Sunt fericita cand ascult muzica trista, dansez pe muzica trista, citesc si scriu pe muzica trista, ma inspira si ma face sa fiu extrem de realista. Ma relaxeaza pana la lacrimi tot ce este trist, dar imi place maxim. In lumea mea trista nu incape nimeni si nimic. Totul in jurul meu e mut si cu un handicap nedefinit, fara o denumire inca cunoscuta. Totul stagneaza. Ma prefac si functioneaza perfect. Mimez fericirea. Ma uit in gol si-mi place de mor insa nu sunt nebuna. Imi doresc sa pot sparge cutia de sticla dar e imposibil, in ea traiesc, in ea imi dau sufletul pentru altii, in ea îi ajut pe altii fara ca ei sa stie. E placerea vietii mele de ai ajuta si ai face pe ceilalti fericiti. Nu sunt vreo sfanta si nici vreo maicuta in devenire. Sunt o fata obisnuita ce accepta lucrurile asa cum vin.

"Poezia e ca o amanta: vine cand vrea si te lasa cand vrea"

                    Strofe din poeziile lui Emil Brumaru

"Iubito, hai să mâncăm cretă,/ Să bem sticluţe cu cerneală,/ Să fim din nou elevii leneşi/ Din catalogul de la şcoală./ Ne-am face temele pe mâine/ şi hărţile la geografie/ Cu sufletele-n munţi şi-n ape/ fără ca nimeni să ne ştie./ Iar la sfârşitul săptămânii,/ Neascultaţi, uitând de toate,/ Mi-ai arăta, oh, Doamne, sânii/ În magazii dărăpănate! "

"Aeru-i cald şi roz ca sub umbrele, / Crini înjugaţi trag care de parfum, / Fagi ceruiţi în sobe fac un scrum / Mirositor şi fin, ca să-i înşele. / Greieri răscopţi de cîntece, din rană, / I-ademenesc ţîrîitor şi dulce, / Oh, pipe cu capac de porţelană/ Vor între fumuri trîndave să-i culce. / Iar vorbele-n pahare sunt purtate, / Pe lîngă dînşii, către depărtare, / Pe vîrf de deget moale de fecioare / Cu sînii albi ca două mari lăcate,/ Şi proaspătă, ca-n nări de bou, răcoarea / La sfat tăcuţi în jilţuri îi îmbie... // Ei îşi presară-n carnea crudă sarea / Din solniţe cu-o gravă bucurie, / Mult răbdători la tot ce se întîmplă, / Şi cu ciocanu-şi bat suave cuie / De puritate în rotunda tîmplă" . "O, azi sunt bucuros ca un cristal! / Fără cusur mi-s hainele de înger. / Mi-e fiecare nastur triumfal / Încoronat de proaspete răsfrîngeri. // Luaţi-mă, oglinzi, în cuarţul vostru / Încă puţin, căci vreau să plec de-acuma / Spre dulcele Septembre unde rostul / Meu este doar s-ating cu pieptul bruma"

"Mi-e-o scîrbă delicioasă de Tamara. / Beată-mi adoarme-n pat cu pula-n gură. / Nici picurată pe lindic cu ceară / Să nu se fută-n cur nu se îndură, / Ci vrea mereu să-i umplu-n sperme maţul / Ce-i străjuit de-o găurică strîmtă./ Vomit pe sînii ei, să-i sting nesaţul, / Trupul i-l piş şi fericită cîntă; / Şi mă aşează peste gura-i largă / Să-mi prindă-n dinţi căcatul cînd cald iese. / Slăveşte prin futaiuri triple, dese / carnea-i flămîndă, pîn... ce-o duc pe targă / La vreun spital d-urgenţe, cu servicii, / Să-i oblojească relele-orificii, / Ci ea prosteşte doctorii-n noi vicii..."

Blog, Blug, Bleg...!!!

Intr-un cuvant a te plictisi misto, prin culori si chenare, prin poze si comentarii asta este un blog. DA, dar sunt si din alea foarte bune!
Pentru mine un blog, e ca atunci cand vrei sa te lauzi cu ceva si iti ridici tricoul mai sus sa se vada emblema.
Am fost obligata sa-mi fac blog la facultate in urma cu cativa ani, la un obiect de specialitate.
Timp de 2 ani uitasem complet de existenta lui...intre timp mi-am amintit si parola si de atunci scriu cand am chef si ce imi vine in cap, pareri, minciuni, obsesii, ironii.
Pot scrie 3 articole intr-o zi si alte 3 saptamani sa fiu ocupata dar SI CE DACA!
Suntem liberi sa ne pierdem timpul cum vrem...pariez ca jumatate din blogeri nu ar fi rezistat nici un semestru la jurnalism. Sa scrii 10-15 randuri nu inseamna nimic. Ma uit in jur si vad nimic. Nimic deosebit. Nimic special.Toata lumea scrie nimic sau nu a mai scris nimic. Nimeni nu seamana cu nimeni! Totul e nimic.In nimic se vede nimicul din care iese blog, blug bleg, mai exact o ... ABERATIIE...!!!
Asta-i pentru aceia care cred ca daca ai un blog de o mie de ani si cu zeci de articole, burdusit si colorat, impertinent in comentarii si superior titlurilor, NU ESTI SI MARE SCRIITOR. Noi doar ne JUCAM cu jucarii pentru oameni mari!

FibroGEL. Cu dedicatie...!!!

Intr-o cafenea de rangul lui Gigi, apare un Fibrobar(baton de slabit)pardon, apare FibroGEL. Ingandurat in sinea lui la cine este EL, se aseaza la masa cautand in disperare un raspuns in PRESA ROMANEASCA.Vine chelnerita.
Eu: Spuneti!
FibroGEL: Un ceai sa fie!
Eu: De care?
FibroGEL: De lamaie si cu mult GEL sa-mi taie greata!
Eu: O lingurita de cianura nu dorinti? Sau de soda caustica?
FibroGEL: Ba sigur ca da, cum sa nu! De care credeti dumneavoastra!
MORALA: Cand ai un gand rau tine-l pentru tine...ca se intoarce inzecit, cand ti s-a urat cu binele da-ti o palma si cand vrei sa citesti ceva citeste o carte si NU ALTCEVA!!!