Poemele mele sunt lungi uneori.Lungimea nu presupune valoare neapărat.
Dar forţă, disperare,
Neputinţa de a-ţi controla expresia până la capăt,
Dorinţa de a spune totul.
Ştiu că nu se poate, şi tocmai de aceea
Cum aş putea, într-un poem scurt
Să sugerez că mi-ar place,
Dureros de dulce, să am sex de bărbat,
Să mă joc, să o penetrez în creier
Pe Ely, pe Ioana, pe Adelina, pe Daniela, pe Nicoleta, pe Irina.
Să le las găuri în tâmplă, să mă cunoască,
Să mă simtă cum le arunc sânge în creierul lor micuţPrecum sexul de pisică,
Să urle de durere când îmi retrag din creierul lor
Creionul plin de cili aspri.Doamne, totul este nou.
mi-e silă de atâta nou,mi-e silă de atâta moarte fără de moarte,
mi-e silă de atâta început fără sfârşit.
mi-e silă că sunt perversă,
mi-e silă că sunt obsedată.
mi-e silă că sunt o doamnă adevărată.
Da, sunt o doamnă cu coaie de lup tânăr
Şi visez să fac dragoste cu Hristos,
Îmi place dracul pentru că mă lasă să mă cert cu el.
Da!
Şi-mi plac slăbănogii, bâlbâiţii, nebunii, sedaţii, complexaţii
Şi aceşti călugări ce se roagă în faţa zidurilor
Cu centura strânsă, până le crapă centura
Lor le trebuie un jurnal al fericirii.
Poezie:Angela Marinescu
